Skip to content Skip to footer

Redacție Crux Publishing

Oly Saldinger-Marinof

Cât de greu poate să fie? au fost celebrele cuvinte cu care Oly Saldinger-Marinof s-a alăturat echipei Crux Publishing în anul 2014 în calitate de DTP/tehnoredactor.

La vremea aceea, Crux nu era decât un simplu dosar cu acte, iar Oly avea doar o vagă idee ce înseamnă DTP.

Și iată-ne acum! Editura se mândrește cu zeci de volume cu numele lui Oly pe ele – minus o excepție notabilă, volumul Integrala Conan Barbarul – Cuie roșii și alte povestiri (realizat de Alina Voinea) –, unul mai bine lucrat ca celălalt. Sigur, unele cărți mai au și satanisme în ele (mici erori intenționate, realizate din nevoie, așa cum le numește el afectuos), dar dacă putem spune ceva cu mâna pe inimă, spunem asta: Oly nu doar machetează cărți, el creează artă.

În toți acești ani în care lucrăm împreună, Oly Saldinger-Marinof a lăsat în fiecare volum o parte din sufletul propriu, atenția (destul de obsesivă) la detalii, un simț estetic deosebit și o pasiune greu de egalat pentru cartea ca obiect de colecție, nu numai ca material de divertisment.

Andreea Sterea și Oly au conversații care altora le-ar suna ca o limbă străină sau, și mai rău, ca un ritual de magie neagră. Au discuții interminabile despre serifuri și sans-serifuri, dimensiunea ideală a marginilor și despre misterul fontului perfect (neelucidat încă, împreună cu misterul spațiului dintre rânduri).

Ce îl face atât de special (și de iubit) pe Oly Saldinger-Marinof în Editura Crux?

Oly este în stare să petreacă nopți în șir încercând să corecteze o eroare tehnică, ros de viu până când găsește o soluție. Este stăpânul absolut al InDesign-ului și, suntem convinși, nu se va da bătut până când nu îi va descoperi toate secretele.

Nu o singură dată am petrecut zile sau săptămâni discutând despre așezarea unui text în pagină, alegerea alineatelor, inserția de imagini sau negocierea notelor de subsol.

Cele mai provocatoare volume (din punct de vedere tehnic) realizate de Oly până acum? Regatul sufletelor pierdute, de Ana-Maria Negrilă, Caietul psihopatului, de Ștefan Bolea, și ApIscalips, de G. P. Ermin.

Privind înapoi, este uimitor să vedem cât de mult a evoluat Crux Publishing datorită lui Oly. Fiecare detaliu din fiecare carte este gândit cu atenție și pasiune, iar asta se simte. Cititorii noștri ne spun adesea că volumele noastre nu sunt doar niște obiecte pe care le citești, ci adevărate comori pe care le păstrezi pe raft. Iar asta, în mare parte, se datorează talentului lui Oly.

Câteva cărți Crux realizate și recomandate de Oly

OFERTE SPECIALE

Vezi aici serii de autor, reduceri și pachete de cărți Crux special create pentru tine!

E-mail
Parolă
Confirmă parola