George Cornilă
George Cornilă este autorul romanelor postmoderne Cu dinții strânși (2007; 2022), Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse (2013; 2014; 2021), Regele lupilor (trilogie fantasy, 2014-2016), Expurgo (roman SF, distopie, 2018; 2019) și Diluvium (fantasy – realism magic, 2019).
Este, de aseenea, autorul culegerilor de proză scurtă fantasy – realism magic – Arlequine (2018), Entropic (2020) și Rezervația (2022, editura Polirom), precum și al volumului de povești pentru copii Toxi Foxy (2018).
În 2023, publică romanul Hașdeu. Duhuri, în colecția Biografii romanțate a editurii Polirom, iar un an mai târziu publică romanul de factură postmodernă Silex, în cadrul aceleiași edituri.
La Crux Publishing, scriitorul George Cornilă a tradus nuvelele scriitorului american Robert E. Howard, acestea fiind cuprinse în volumul I al Integralei Conan Barbarul (Crux Publishing, 2024). A tradus, de asemenea, nuvela Sonya cea Roșie (Robert E. Howard, Crux Publishing 2020).
Descoperă cărțile scrise de George Cornilă!
-
Add to WishlistRemove from WishlistAdd to Wishlist -
-14%
Add to WishlistRemove from WishlistAdd to Wishlist -
Add to WishlistRemove from WishlistAdd to Wishlist -
Add to WishlistRemove from WishlistAdd to Wishlist -
Add to WishlistRemove from WishlistAdd to Wishlist -
-16%
Add to WishlistRemove from WishlistAdd to Wishlist
George Cornilă: activitate literară și publicistică
George Cornilă (n. 1986) este prozator, publicist și traducător. Absolvent de Șiințe Politice și de Publicitate, a ocupat poziții de copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef.
George Cornilă este prezent cu texte în peste zece antologii apărute în România și Marea Britanie, printre care enumerăm Ficțiuni centenare (2018), Cele mai frumoase povestiri SF & fantasy ale anului 2017 (2018), Antologia prozei române polițiste și de mistere (2018), Antologia scriitorilor vrânceni (2018), Focșaniul din povestea mea (2019), Galaxy 42: Collected Stories și Collected Stories 2 (2020). A colaborat cu publicații culturale precum Dilema Veche, Matca Literară, Timpul, Vatra, Suplimentul de Cultură, Luceafărul de dimineață, Convorbiri Literare, Viața Românească, Plumb, Familia, Observator Cultural, Salonul Literar, Utopiqa, Doc.Eu și Aphelion (SUA).
Pasionat de istorie, mitologie, științele naturii, artă plastică și cinematografie, George Cornilă a abordat — atât în limba română, cât și în limba engleză — o multitudine de teme, experimentând cu un spectru larg de curente, specii și stiluri, de la ficțiune istorică (Diluvium), la SF (Expurgo) și de la flash fiction și nuvele manieriste, la realism magic (Arlequine, Entropic), roman postmodernist (Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse) sau roman de ficțiune transgresivă/postmodernă (Cu dinții strânși).
Scriitorul George Cornilă a primit Premiul Miorița (2008), Premiul Vrancea Literară (2013; 2016), Marele Premiu „Ion Hobana” (2019) și Premiul Vladimir Colin (2021, pentru volumul de proză scurtă fantastică Arlequine).
Este laureat al Saboteur Awards (pentru volum colectiv).
De asemenea, a fost nominalizat la Premiul AntareSFest (2018; 2020; 2021), Premiul RomCon (2019; 2021) și propus pentru Chrysalis Award – Eurocon – Belfast (2019) și Rosetta Awards (2021).
Începând din 2022, George participă în calitate de antrenor la atelierul Creative Writing Sundays.
