La finele Epocii Fanariote, copilul Joszef din Dörrental descoperă că este altfel decât ceilalți. Ploaia îl însoțește oriunde merge. Până și împrejurimile Dörrentalului, umede, mlăștinoase, luxuriante, fuseseră aride până la nașterea sa. Acum, vechiul pustiu este preschimbat într-o orezărie. Temându-se să spună cuiva — oricum, cine l-ar crede? —, devenit deja adolescent, Joszef fuge de acasă.

Ajunge mai întâi pe o plantație de tutun de la Dunăre, apoi se alătură unui circ ambulant și călătorește prin Principatele Române, urmărit de trimișii bisericii, de arnăuți, de haiduci, de poteră, de mulciberiți, de cei care încep să-și dea seama că în spatele flăcăului bălai și sfios se ascunde ceva.

Căutând o misterioasă carte care ar putea elucida misterul poverii pe care este condamnat să o poarte, ajunge în Bucuresci, unde învață cum să profite de pe urma straniei sale particularități. Începe astfel să meargă acolo unde este chemat și plătit să alunge seceta. Unii îl consideră un sfânt, alții îl acuză de vrăjitorie, alții îl socotesc a fi un escroc.

Mai presus de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului, Diluvium este o călătorie a descoperirii de sine și a locului în lume, totodată o alegorie, vorbind despre darul și blestemul de a fi diferit, despre menire, împlinire și rost.

***

Bre boieri dvs., nu știu cum să vă zic mai pe șleau… da’ eu am o relație specială cu onor George Cornilă. Din multiple motive, toate întemeiate. George este ăla care a spus, și aici citez din memorie, că incultura este o boală a minții, ce poate și trebuie să fie rezolvată (Expurgo). Dup-aia, același onor George l-a scris pe Swann (și el și eu suntem fani Proust) într-un mare fel, în Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse. I luuuuuv Swann! Apoi mi-a dat la corazon când a spus, și citez din nou din memorie, că Evanghelia după Isus Cristos a lui Saramago este, probabil, cea mai bună carte scrisă vreodată. Așadar, vedeţi boieri dvs., am toate motivele să fiu pe aceeași pagină cu onor autoru’. Da’ rezonu’ pentru care cred cu tărie că, cel puțin o bună bucată de vreme, George va rămâne în atenția cetitorului este faptul că el a scris cea mai adevărată cămilă din literatura română. N-am făcut niciodată un secret că animalu’ meu favorit este cămila. Are încăpățânare, voință, rezistență, it thrives într-un mediu în care niciun alt animal n-ar duce-o atât de bine… și scuipă. În opinia lu’ yours truly, aceasta este trăsătura cea mai notabilă a cămilei, prin intermediu’ căreia îți arată întregul ei dispreț, atunci când ești demn de el. Iar când spun din literatura română, o fac doar pentru că mă sfiesc să zic din literatura universală, întrucât cămila lu’ onor George din Diluvium are un adversar puternic în Burannâi Karanar, atanul din O zi mai lungă decât veacul a lui Aitmatov. Da’ când mă gândesc că ăla era atan, iar cămila lu’ George a rămas cu sexu’ nedefinit, mă îndrept către concluzia că cele două ar putea face cea mai fun pereche de cămile din literatură. Ever.

G. P. Ermin

***

Diluvium este una dintre cărțile de care mă simt cel mai apropiat. A însemnat o muncă de ani întregi, adeseori până la istovire, însă Joszef este, dintre toate personajele mele, cel care ilustrează poate cel mai bine sfâșietoarea nevoie de a simți că ai găsit un loc al tău, lupta și împăcarea cu sinele și căutarea continuă la care se rezumă mirabila noastră existență.

George Cornilă

***

Diluvium este povestea aventurilor unui tânăr care aduce ploaia fără să vrea (nu e spoiler, așa începe). “Nimic spectaculos” am spune la prima vedere, însă romanul e atât de bine scris, încât fiecare rând e o plăcere. Cartea asta e, pur și simplu, bucuria de a ne minuna de cât de bine se pot pune împreună cuvintele, chiar și cele cu iz arhaic sau chiar ieșite din uz, într-un fel atât de firesc și de curgător.

Nu este un roman al vremurilor de acum (realismul magic nici nu trebuie să fie!), așa cum nici stilul și nici povestea nu-s, și tocmai ăsta e farmecul indiscutabil pe care îl are.

L-am citit cu plăcere în câteva seri ploioase de noiembrie. Apoi l-am pus în bibliotecă lângă Theodoros, cu nota mentală că Diluvium a fost scris și publicat înainte.

Alina Voinea (Goodreads)

***

Deja George Cornilă nu mi se mai pare un nume care promite. Îl consider un autor de succes, în plină ascensiune, un nume pe care îl recomand oricui dorește să citească texte scrise bine, cu un stil frumos, atent documentate, cu un parfum de „vechi”, dar extrem de proaspăt. Dacă vă sperie SF-ul pentru că e prea tehnic, dar v-ar plăcea să citiți o poveste istorică cu aer fantastic, atunci Diluvium de George Cornilă este o alegere excelentă, după părerea mea.

Lucian Dragoș Bogdan (Goodreads)

Opinii critice despre romanul Diluvium de George Cornilă

Teodora Matei (Galaxia 42): Diluvium, de George Cornilă – Ploaia: blestem sau binecuvântare?

Alexandru Lamba (Galaxia 42): Diluvium de George Cornilă

Georgiana Vlădulescu (Jurnalul unei cititoare): Blogosfera SF&F: Diluvium de George Cornilă