Descriere
Într-un univers fantastic dominat de forțe oculte și de tehnologii avansate nefiresc pentru acele timpuri, un grup de asasini încearcă imposibilul: dejucarea planurilor diabolice de preluare a puterii și restabilirea echilibrului viață – moarte, de mult alterat. Arhipelagul Voss se zbate în mizerie și disperare, sărăcie și haos. Conducătorul Bisericii, corupt și pervers, și o aristocrată însetată de putere manipulează, seduc sau ucid pe oricine le stă în cale, căci miza supremă este chiar tronul Împăratului. Vocea zeului Moarte se face auzită peste șuieratul pumnalelor, în timp ce un erou improbabil este aruncat în mijlocul unui joc dement în care toată lumea are de pierdut.
***
„Nimic nu este adevărat, totul este permis, intonau membrii Ordinului Asasinilor. Creând un cuplu de ucigaşi iniţiaţi, care mixează moartea şi iubirea cu revoluţia, ce rivalizează cu cele din Matrix şi Neuromancer – dar şi cu manifestul We Will Rise al celor de la Arch Enemy –, Şerban Andrei Mazilu surprinde din nou (după debutul său american) cu o distopie dark fantasy post-modernă luxuriantă şi exotică. Ce se întâmplă când umbrele iau foc? Dincolo de religie – mai este loc de spiritualitate? Ne putem clădi universul în jurul lui Destrudo? Există un singur zeu, spune un personaj, Thanos (după personificarea grecească a morţii) şi noi toţi ardem pe altarul său!”
***
S-ar putea spune că fără să știe, și fără să vrea, Andrei Mazilu ia cele mai bune elemente din lucrările lui Erikson și Stackpole și le combină în maniera sa unică de a oferi o poveste intensă emoțional și dinamică vizual. Așa cum spune și Oliviu Crâznic în prefața volumului,
Multe ar mai fi de spus dincolo de această scurtă analiză teoretică dedicată, de altfel, unui scop prea puţin ambiţios, şi anume acela al fixării coordonatelor literare între care se înscrie Anotimpul pumnalelor. Opera se pretează, fără îndoială, unui studiu amplu, dar o aprofundare a subiectului ori a problematicii ar necesita o deconspirare dăunătoare lecturii, motiv pentru care acest proiect implică automat amânarea pentru un moment ulterior receptării romanului de către publicul larg. Poate fi, totuşi, citat aici unul dintre eroii Anotimpului, deoarece gândurile acestuia se vor găsi în rezonanţă cu gândurile multora dintre cititori, odată parcursă cartea: Asta le întrece pe toate.
***
Prefațatorul său, cunoscutul prozator Oliviu Crâznic, atrage atenția asupra (neo)romantismului lui Șerban (manifestat prin melancolia nervaliană, prin dezechilibrul interior al protagoniștilor și prin dinamismul său exacerbat), și asupra tendinței sale de a plăsmui anti-eroi. Romantismul autorului nu mai trebuie demonstrat – aici autorul poate fi comparat cu E. A. Poe, E. T. A. Hoffmann sau A. Chamisso. De multe ori, urmărind-i scriitura, ai impresia că „vezi” un fragment din Faust-ul lui Gounod, din Forța destinului lui Verdi sau din uvertura Romeo și Julieta de Ceaikovski. Spun „vezi” (și nu „auzi”) pentru că proza sa fantasy are un patetism aparte și un caracter exhibiționist (un fel de „in your face, MF!”), ce oscilează între ieremiada wertheriană și cultul individului al lui Carlyle.
Dar mai ales anti-eroismul lui Mazilu mi se pare un semn de progres în literatura fantasy autohtonă. Urmându-i pe unii din reprezentanții cei mai de seamă ai post-romantismului (Maupassant, cel din Horla, Villiers de l’Isle Adam, cel din Povestiri crude și nu numai, Arthur Machen, R. L. Stevenson), Mazilu face conjuncția dintre fantasy și postmodernism, trademark-ul său fiind ironia (și anume, o ironie virulentă, cinică, flamboaiantă și uneori disturbing). Romantismul (și jalea lui spectaculară) și ironia (care dinamitează toată scenografia tradițională) intră în contradicție: din tensiunea aceasta, din această écartèlement se naște proza sa, totodată rich și ambiguă, excesivă și explozivă, (uneori) melodramatică și narcisistă.
Ștefan Bolea, (Est)etica asasinului
***
Oricât de cumplit este Arhipelagul Voss, simți o atracție teribilă pentru lumea lui. Deși raționalul ți-ar răcni să fugi de acolo cât mai repede, emoționalul ți-ar șopti în ureche să mai rămâi, să mai cercetezi, să mai simți, iar o șoaptă va fi întotdeauna mai seducătoare ca un răcnet.
Rar am întâlnit un spațiu fictiv atât de bine redat, o lume hibridă în detaliu, cu o culoare locală atât de puternic nuanțată și o estetică a urâtului atât de bine mânuită încât ajunge să-ți umple fiecare cotlon al minții.
Cartea nu este nicidecum pentru cei slabi de înger, căci lumea lui Mazilu, amintind întrucâtva de cele create de Steven Erikson sau Michael Stackpole, un amestec de medieval, renascentist, victorian, contemporan și futurist / postapocaliptic, halucinantă ca o doză de Hex, este una periferică, decadentă, dezumanizată, a inechității sociale, a decrepitudinii, a ruinelor, distrusă de intrigi, corupție, vicii, nebunie, sadism și perversitate, relevând etape prin care omenirea a trecut sau încă trece.
Arhipelagul Voss — insulele Perque, Noss, Whitegate și Amberstone, pierdute undeva în Oceanul Fringe și sufocate de smogul industrializării haotice — este o lume a foburgurilor, a bidonville-urilor, cu ceva de Dharavi, ceva de favelă braziliană, cufundată în atmosfera unui film de Marc Caro și Jean-Pierre Jeunet, de Yoshiaki Kawajiri sau Hiroyuki Okiura.
George Cornilă (Anotimpul pumnalelor – O lume care îți umple toate cotloanele minții)
Opinii critice despre romanul Anotimpul pumnalelor, de Șerban Andrei Mazilu
Daniel Ciobanu (AIVI Media Hub): Anotimpul pumnalelor sau Assasins Creed, varianta dark
Oliviu Crâznic (EgoPHobia): Șerban Andrei Mazilu: “Anotimpul pumnalelor”
Georgiana Vlădulescu (Jurnalul unei cititoare): Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu
Ana Sylvi Bășică (A Drop of Inspiration): Anotimpul pumnalelor – Șerban Andrei Mazilu
Andrei Marius Căprar (Analogii – Antologii): Anotimpul pumnalelor – Cronici din Voss I – {recenzie}
Recenzii
Nu există recenzii până acum.