Destinul Nlithiei atârnă de un fir de ață, iar Țesătura universului se deșiră. Sau cel puțin așa susține cel mai temut vrăjitor din lumea cunoscută.

Lied și Asht, însoțiți de Calya și Blu, revin în Osa pentru a obține singurul lucru care poate salva Nlithia de o amenințare nevăzută: o hartă spre un tărâm ascuns.

Însă, pentru a pune mâna pe ea, trebuie să intre într-o cetate unde magia este interzisă, înfruntând dușmani vechi și noi, pentru a duce la bun sfârșit un alt plan nebunesc: să îl jefuiască pe regele Osei. Din nou.

***

Romanul Căderea celor 7 turnuri continuă seria Baladele Nlithiei cu o poveste încă și mai palpitantă în lumea neînchipuit de bogată creată de Mircea Țara. Suntem iarăși în Osa – Cetatea Soarelui Apune – alături de personajele pe care le-am îndrăgit în volumele Secretul Regelui Nemuritor și Inima Dragonului, trăind alături de ele toate încercările și emoțiile prin care trec, cunoscând personaje și creaturi fantastice noi și delectându-ne cu magie, suspans și puțin mister.

Așa cum ne-am obișnuit, și în acest al treilea volum al seriei avem parte de un univers în care atenția la detaliu, stilistica deosebită și umorul sunt egalate numai de ritmul alert al acțiunii, de întorsăturile neprevăzute de situație și de protagoniștii memorabili pe care ni-i oferă autorul.

Cu o atmosferă de petrecere high fantasy și aventuri epic fantasy amintind de Tolkien și cu accente de noir și dark fantasy  uneori, cu o pleiadă de anti-eroi deposedați de magie și puși în situația de a salva lumea cu foarte puține resurse, dar și cu câteva apariții noi și surprinzătoare în galeria antagoniștilor, Căderea celor 7 turnuri ne oferă o imersiune completă într-o  aventură captivantă de al cărei rezultat depinde însuși destinul Nlithiei.

Totul e bine când se termină cu bine? Nici pe departe…

***

Osa, în mintea mea, este un melanj între Babilon, cu nuanțe preluate din jocul Prințul Persiei și Marrakesh, la care aș adăuga niște influențe din seria science-fiction Bas-Lag a lui China Mievielle. Astea sunt cel puțin la nivel conștient.

În Prințul Persiei, pe care l-am jucat de vreo cinci ori cap-coadă, mi-au plăcut mult acele puzzle-uri tehnologice pe care trebuia să le rezolvi, uneori contratimp, ca să treci mai departe în nivelul următor. La fel, Farul din Osa este un monument tehnologic al cărui interior este pus în mișcare de mecanisme complexe și este împânzit de gărzi și capcane.

Apoi, străzile Osei sunt drepte, prăfuite, acoperite de covoare colorate, care fac umbră în zilele toride. Nu am fost niciodată în Marrakesh, dar îmi doresc. Așa că, între timp, m-am plimbat puțin cu Google pe acolo. De acolo am adus și praful roșiatic care se lipește de tine, de acolo și piatra roșie din care sunt ridicate casele și zidurile cetății.

Ce legătură are o serie SF cu o carte fantasy? Mă simt ispitit să vă povestesc tot. Să vă prezint conceptele reșlefuite și ideile reinterpretate care au prins contur în Nlithia. Dar nu am să fac asta. Ci, în schimb, vă recomand să citiți seria. Este genială. Mie, cel puțin, mi-a întins și extins limitele imaginației.

Mircea Țara (Influențe estetice în Căderea celor șapte turnuri)