Skip to content Skip to footer

Atelierul de confecționat povești fantastice – impresii de la a treia ediție

 

Lume multă în grădina ceainăriei La un Ceai sâmbăta trecută. Mulți prieteni, cunoscuți și amici dragi, încă și mai mulți participanți curioși să vadă cu ce ne distrăm noi la atelierele astea pe care le tot organizăm lunar.

Scriitorul Dan Rădoiu și-a surprins încă o dată audiența cu un exercițiu de creativitate inedit, dar la asta ne așteptam. În definitiv și la urma urmei, Atelierul de confecționat povești fantastice susținut de Dan a devenit așa de cunoscute pentru că toată lumea e pusă pe distracție și pe născocit cele mai haioase situații.

Dar, pentru prima oară, la această întâlnire s-a și… jucat. S-au creat personaje, am conturat un scenariu, am ales o frază cheie foarte bine trasă din condei și ne-am apucat de jucat scenete. Interacțiune între două personaje. Emoții inventate și emoții ce au venit din sufletele celor care interpretau rolurile. Dileme. Discuții despre viață și moarte, momente comice, întrebări, răspunsuri și câteva dialoguri demne de a fi montate pe scene de teatru adevărate. Distracție, râsete, idei noi. Oameni creativi, oameni cu poftă de viață, oameni cu talent nativ la spus povești și la întruchipat personaje de poveste.

Ca de obicei, ne-am bucurat de prezența scriitorului și criticului Oliviu Crâznic (autorul volumului de colecție Ceasul fantasmelor), de blogger-i activi în domeniul literaturii, de scriitori publicați sau în curs de publicare, de oameni de cultură implicați cu trup și suflet în promovarea literaturii SF&F românești contemporane, și mai ales de un public receptiv și talentat.

Nu îmi rămâne decât să las fotografiile să vorbească de la sine. Și, așa cum s-a discutat și sâmbătă, se pare că s-a născut un format al acestui eveniment. Creația unei povești și punerea ei în scenă par să fi fost sarea și piperul atelierului. Așa că vom mai face. Mai ales că lui Dan Rădoiu îi coc cele mai năstrușnice idei în minte.

Așa că până la următorul atelier și exercițiu de improvizație, vă invit să aflați singuri ce povești născocește acest frumos nebun când nu face exerciții de creativitate cu public. Volumul Povestiri de la marginea realității semnat de Dan Rădoiu poate fi achiziționat de pe site-ul editurii, iar data viitoare când ne întâlnim, îl puteți pune pe Dan să vă dea dedicații personalizate, căci e cunoscut (și) pentru faptul că nu dă două autografe la fel.

Până atunci, trăiți fantastic și bucurați-vă de cărți!

Andreea Sterea autor Crux Publishing

 

Chiar dacă este mai cunoscută ca editor-șef al Crux Publishing, de-a lungul timpului, Andreea Sterea a publicat articole de opinie, prezentări de carte și critică literară în revista editurii, dar și alte publicații naționale. A coordonat antologia Metamorfoze și a tradus nuvela Conan Barbarul – O vrăjitoare se va naște. Romanul Confesiunile domnului Freejoy, scris în colaborare cu Andrei Mazilu, este titlul ei de debut și un proiect literar foarte drag. Ulterior, și-a pus numele și pe romanul science-fiction ApIscalips al scriitorului G. P. Ermin.

Scrie un comentariu

0.0/5

E-mail
Parolă
Confirmă parola