În luna iunie a acestui an, în ediția print de timp liber a Jurnalului Național a apărut un fragment dintr-un interviu mai amplu cu scriitoarea Ana-Maria Negrilă. Astăzi vă prezentăm interviul integral!
***
Ana-Maria Negrilă (n.1972) este absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti, doctor în literatură medievală. Autoarea a debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF. Prozele ei au obţinut numeroase premii la concursurile de profil (printre care Premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008). În anii 2015 – 2016 publică la editura Crux Publishing volumele Regatul sufletelor pierdute și respectiv Ascensiunea stelară (primele două titluri ale trilogiei space-opera Stelarium) – foarte bine primite de critică și public.
Jurnalul Național: De când te atrage tematica explorării spațiale? Te uitai in copilărie / adolescență la filme, seriale SF și îți doreai să fii și tu parte al vreunui echipaj?
ANA-MARIA NEGRILĂ: Cred că primul film văzut în copilărie – mai mult cu coada ochiului, pentru că nu se considera pentru vârsta de atunci – a fost Planeta maimuțelor. Nu pot să spun că îmi amintesc foarte multe lucruri, dar m-a impresionat foarte mult. Ceva mai târziu, am văzut un serial de desene animate – Pasărea de foc spațială, și acesta a fost primul contact cu SF-ul. Din păcate, Star Trek nu s-a difuzat decât mult mai târziu, când adunasem deja ceva experiență cinematografică – Războiul stelelor (primele două părți), Odiseea spațială 2001, Călăuza, Blake-7 (primul serial SF urmărit și el la televiziunea bulgară), apoi, imediat după revoluție, Blade Runner, Brasil și multe alte filme pe care le ratasem.
JN: De unde pasiunea pentru SF și mai ales space opera? Ai câteva surse de inspirație dragi? Personaje din pop culture pe care ți-ai dorit să le reintepretezi, care au devenit ulterior modele ale aventurii spațiale la superlativ? Cărți care te-au influențat?
ANM: Primele surse de inspirație au fost cărțile. Dacă filmele SF erau rare, cărțile SF se găseau în număr mai mare. Îmi amintesc de Odiseea navei Space Beagle (van Vogt), dar și de cărțile rusești, care se găseau din abundență. Am citit și foarte mult SF românesc, în mare majoritate provenit din paginile Almanahurilor Anticipația, dar și din colecția Fantastic Club. Pentru că accesul la filme era limitat, singurele personaje care m-au impresionat la vremea aceea au fost cele din serialul britanic Blake-7 și, desigur, seria Cosmos, scrisă și prezentată de Carl Segan. De abia după revoluție, am descoperit primele cărți care m-au influențat cu adevărat – William Gibson, Neuromancer, și Frank Herbert, Dune. Cât despre seriale, deși am urmărit Star Trek cu mare interes, nu a avut un impact prea puternic.
JN: Cât ți-a luat să te documentezi pentru volumele Regatul sufletelor pierdute și Ascensiunea stelară din punct de vedere științific, tehnic, etc având in vedere ca seria Stelarium se bazează ca tema principală pe explorare spațială și colonizare? Care a fost partea ta preferată din toată această documentare și care a fost partea cea mai puțin plăcută?
ANM: Fiecare carte a fost scrisă în 6 luni, timp în care am făcut și partea de cercetare pe măsură ce aveam nevoie de o anumită noțiune. Cel mai greu a fost să găsesc un model al Liftului spațial – îmi trebuiau calcule și propuneri viabile din punct de vedere științific – și am avut noroc să descopăr un astfel de proiect, redactat de un grup de cercetători din diferite domenii, și care a rezolvat mai multe probleme legate de tipul structurii, amplasare geografică, dimensiunile construcției de la bază etc.
Un alt punct complicat a fost descrierea navei Ascensiunea din volumul al doilea al seriei. Îmi trebuia o navă cu pânze solare, și din nou a trebuit să citesc articolele și studiile unor specialiști în fizică etc. din care am ales varianta asteroidului capturat pe orbită. Cât despre pânzele în sine și modul lor de funcționare, m-am oprit asupra a două modele, după care în final, am optat pentru cel de tip heliogyro, care mi s-a părut mult mai promițător pe distanțele pe care nava trebuia să le parcurgă.
JN: Cine nu știe că ești dr. în filologie te-ar bănui de o vastă cunoaștere și experiență in domeniile științifice, tehnice. Ai avut dintotdeauna o pasiune pentru astronomie, fizică cuantică, matematici avansate etc, sau ți-ai descoperit aceste gusturi scriind literatură SF? Să nu uităm că Imparatul ghețurilor este un cyberpunk pure et dure care a fost foarte bine primit la vremea lui. Cum îmbini filologia și științele umaniste cu pasiunea pentru tehnologie?
ANM: Știința m-a interesat dintotdeauna, iar pasiunea pentru astronomie a început odată cu seria Cosmos a lui Carl Segan. Totuși, am citit mai puțin din aceste domeniu, pentru că, mult timp, interesul m-a purtat spre antichitate, evul mediu și istoria credințelor religioase. Și atunci, partea de știință? Pentru a scrie SF nu trebuie să fii neapărat om de știință (poate fi un avantaj, dar și un handicap), iar mulți scriitori din această zonă au avut la bază studii de filologie, psihologie etc.
Ceea ce răzbate din paginile unei cărți SF este numai o mică parte din ce se poate spune dintr-un domeniu, pentru că un roman de acest tip se bazează, ca oricare altul, pe personaje, acțiune. Latura științifică a unei lucrări SF face parte din zona de worldbuilding, de decor, cea care, dacă este îndepărtată, dezvăluie tot intrigi obișnuite de tip dragoste-ură-invidie-ambiție-prietenie. Ideile științifice pot fi rezultatul cercetării și discuției cu specialiștii, deci nu trebuie să fii specialist într-un domeniu pentru a-l include într-o carte SF, în schimb trebuie să te documentezi temeinic, chiar dacă ajungi să folosești foarte puțin din ce vei descoperi.
JN: În misiunile lor, personajele tale se folosesc de nave spațiale foarte avansate și uneori dotate cu inteligență și emoții proprii. Ai vreo sursă de inspirație demnă de menționat la crearea acestor nave? Spune-ne mai multe despre nava Speranzia și poate și despre Sal.
ANM: Nu este prima dată când folosesc amestecul uman-vegetal, organic-anorganic, pentru că povestirea cu care am debutat în 1994, Fragile, descrie o lume în care clădirile sunt organisme enorme, iar oamenii doar niște paraziți care le locuiesc, iar mai târziu, am scris Când îngerii se prăbușesc și Sincronicitate, în care apar plante dotate cu rațiune. Poate de aceea, unul dintre serialele preferate ale anilor 2000 a fost Lexx, ce urmărește aventurile unei nave-libelulă și ale echipajului acesteia.
Revenind la Stelarium, Speranzia și Sal sunt două nave meta-organice, ce trăiesc în simbioză cu echipajul și posedă o conștiință separată reprezentată în Stelarium de IA Alexander. Amândouă vor avea un rol în volumul al treilea al seriei, în care, fără să dezvălui prea multe, acțiunea va avea loc pe planeta Galene și în zona din jurul acesteia.
JN: Dacă ai porni într-o călătorie de explorare sau colonizare a unei planete noi, cu care dintre personajele din Seria Stelarium ai vrea să fii în echipă și de ce? Cu care dintre personaje nu ai porni sub nici o formă la drum, așteptând următorul transport și de ce?
ANM: Presupunându-se că sunt probabil singura care cunoaște cel mai bine personajele din Stelarium (inclusiv din volumul al treilea, care este în lucru), răspunsul nu este decât unul – Adrew Hermen. De ce el și nu altul? Pentru că este singurul capabil de compromisuri, deși cunoaște și respectă tradiția agenților anh, fiind în stare să facă o promisiune și să o respecte. Relațiile lui cu Idolia, cu Ralle, cu Iavin, dovedesc că înțelege și respectă ideea de quid pro quo, și că, dacă este ajutat, va ajuta la rândul lui. De aceea, îl consider un om pe care te poți baza și în care poți avea încredere că nu te va trăda, atâta timp cât te-a acceptat ca membru al echipei. O altă alegere ar fi și Eronn Omm (Ascensiunea stelară), tot pentru înțelegerea și grija pe care o dovedește față de alții.
La a doua întrebare este mai greu de răspuns. Există câteva personajele negative, care nu ar fi oricum alese în acest scop (maestrul Minago, Xeno Omm, Anss Herd), dar și câteva pozitive, pe care, din diferite motive, nu le consider totuși „de încredere” – Lumni, pentru că preocuparea lui nu se îndreptă și spre siguranța membrilor grupului său decât în măsura în care îi pot fi de folos, dar și Sten Darr, pentru că este omul unui singur stăpân și a unei singure loialități, față de prințul Edrin. Oricine i-ar alege pe cei doi, ar fi folosit, manipulat, dar în nici un caz apărat.
JN: Ce abilități crezi că i-ar trebui unui om pentru a face față unei călătorii de zeci sau sute de ani lumină prin spațiu până la următoarea destinație? Care dintre aceste calități se regăsesc la personajele seriei Stelarium și la cine anume în deosebi?
ANM: Călătorii viitorului nu se vor deosebi de cei ai trecutului. Oamenii au migrat spre alte meleaguri din diferite motive – la început, pentru hrană, urmând turmele de reni sau rațele sălbatice, apoi, pentru teritorii mai bune, pentru că puteau crește recolte sau extrage minereuri. Pe măsură ce societatea s-a dezvoltat și motivele s-au diversificat. De-a lungul istoriei, oamenii și-au părăsit casele pentru a găsi siguranță economică, politică, religioasă, deși mulți au emigrat forțat, cum au fost cei în coloniile penitenciare ale secolului al XIX-lea.
Prin urmare, călătorii viitorului nu trebuie neapărat să fie oameni deosebiți, ci doar unii mânați de nevoia de a-și găsi un cămin sau de a-și îndeplini un vis. În cazul echipajului de pe nava Ascensiunea, există oameni care vor să reîntregească umanitatea răspândită prin univers, alții care doresc puterea (Jonson), care încearcă să își găsească locul și memoria pierdută (Adra Rahven), dar și unii care au fost obligați să participe, și pentru care călătoria este o problemă de integrare și de supraviețuire (Adrew, Sten, Ralle și Karl).
JN: Seria Stelarium se distinge de alte cărți space opera pentru că se axează foarte mult și pe religie, politica și relatii socio-economice dintre diverse puteri, dincolo de aventura explorării în sine. Ce te-a facut să creezi sisteme religioase și filosofii, structuri economice și politice veridice într-un cadru science-fiction?
ANM: În Stelarium am încercat să creez lumi posibile, folosind experiența celor deja existente pe Pământ. Într-un fel sau altul, religia, economia și politica au fost motoarele progresului și ale explorării în civilizația umană. Oamenii au colonizat alte lumi din rațiuni economice (America de Sud), dar și religioase pentru a fugi de persecuție (pelerinii din America de Nord), și au folosit în egală măsură ambele elemente pentru a lua în stăpânire alte teritorii, pornind războaie, stârnind revolte, manipulând masele de oameni pentru obținerea anumitor scopuri (de obicei de natură economică sau politică). De aceea, o lume creată tot de oameni va funcționa pe aceleași principii, chiar dacă proporția de economic/politic/religios poate să difere considerabil.
JN: Seria Stelarium se distinge și prin integrarea inteligențelor vegetale printre cele umane sau artificiale. Ai o relație specială cu vegetalul? Cum ai ajuns să creezi o navă hibrid metal/vegetal și mai ales, ce te-a inspirat pentru creierul vegetal Daath, copacul inteligent Anh și paradisul tropical din Comintern?
ANM: Cum spuneam mai sus, chiar din primele povestiri publicate au cochetat cu ideea de hibrizi umani-vegetali. Totuși, nu pot numi o sursă de inspirație directă pentru asta, ci mai multe influențe, începând cu basmele în care copacii pot vorbi și terminând cu cărțile populare ale Evului Mediu (Fiziologul, Floarea darurilor, Alexandria). Modele mele nu provin aproape niciodată din sfera SF-ului, deși, probabil, pot apărea asemănări întâmplătoare.
Jurnalul Național: Mulțumim mult de tot pentru discuție și mult succes!
Ana-Maria Negrilă: Mulțumesc și eu!
În încheiere, anunțăm pe toată lumea că seria Stelarium de Ana-Maria Negrilă este disponibilă pentru comenzi cu 40% reducere!
Chiar dacă este mai cunoscută ca editor-șef al Crux Publishing, de-a lungul timpului, Andreea Sterea a publicat articole de opinie, prezentări de carte și critică literară în revista editurii, dar și alte publicații naționale. A coordonat antologia Metamorfoze și a tradus nuvela Conan Barbarul – O vrăjitoare se va naște. Romanul Confesiunile domnului Freejoy, scris în colaborare cu Andrei Mazilu, este titlul ei de debut și un proiect literar foarte drag. Ulterior, și-a pus numele și pe romanul science-fiction ApIscalips al scriitorului G. P. Ermin.
