Am pătruns în universul seriei Stellarium și am înaintat alături de personaje pe planeta Galene și apoi pe Cardeea cu entuziasmul unui copil care descoperă o lume absolut străină pentru prima oară.
Surprinderea mea a crescut cu fiecare pagină din cele aproape 1500, cât însumează această serie de trei cărți science-fiction (space opera), pentru că Ana‑Maria Negrilă construiește un peisaj narativ amplu, dominat de intrigi politice desfășurate timp de milenii, cu personaje la limita umanității, cu roluri predestinate, însă vulnerabile, angrenate într-un sistem social fascinant prin complexitate, într-o lume tehnologic avansată dincolo de limitele pe care le considerăm actuale.
Stellarium 1: Regatul sufletelor pierdute
Totul începe pe Galene, o planetă al cărei unic continent este împărțit de trei state care se raportează diferit la tehnologie, credință, știință și putere. Ce fascinează încă din primele pagini este modul în care autoarea construiește acest echilibru fragil, ce stă să se rupă, între culturi diferite – Eos Celestis, Republica și Comternul. Astfel, cititorul are acces la o lume în care tensiunile politice, filosofice și energetice se împletesc firesc cu drama postumană.
Prin felul în care Eos Celestis își exercită puterile superumane, Republica îmbrățișează știința modernă (și extremă), iar Comternul pare să caute un echilibru între progres și tradiție, lumea se conturează profund, afectiv, memorabil. Desigur, dincolo de lozinci, totul este o luptă pentru resurse, putere și control geopolitic. Nimic nou, ați spune, dar pe Galene, urmașii noștri postumani duc jocul la un cu totul alt nivel.
Galene este o lume vie, în plină transformare, influențată direct de deciziile fiecărui personaj și de energiile anh și um, de rețele tehnologice (gândiți-vă la cyberpunk) sau de rețelele bio-tehnologice (și aici trebuie să vă gândiți la biopunk, specialitate marca Ana-Maria Negrilă).
Aceste două concepte originale de anh și um (forme de energie complementare dar opuse) susțin în plan metaforic o întreagă viziune despre existență, echilibru și control. Anh și um, dar și ecosistemul vegetal cu proprietăți neașteptate, fac parte din viața de zi cu zi pe Galene.
Coexistă, simbiotic, cu ființele care populează planeta, cu credințele și tehnologia, într-un mod ce poate să ne ducă cu gândul la o altă planetă ficțională fascinantă, Pandora, din universul Avatar, însă fără nuanțele eco-romantice ale acesteia.
Stellarium 2: Ascensiunea stelară
Spre deosebire de Galene, care aduce cu Pământul, Cardeea este o lume ca un vis lucid, unde o parte dintre locuitori populează un oraș construit cu puterea sunetului, în care realitatea și tehnologia se întrepătrund într-un fel poetic și tulburător, și unde este accesibilă o extradimensiune: Lumea Con. Orașul Hubb și Lumea Con merită cel puțin două articole separate, unul legat de literatura pură și stilul inconfundabil al autoarei, iar al doilea într-o revistă de fizică cuantică, pe care nu am să îl scriu eu, desigur, dar care ar trebui scris.
În cel de-al doilea volum al seriei, atmosfera se schimbă subtil, devenind mai densă, mai intensă, aproape onirică, iar miza poveștii capătă o greutate tot mai mare. Ca paranteză și plăcere personală, navele care apar în acest roman, a căror structură și mod de funcționare ar merita și ele un articol separat, amintesc de stranietatea și imaginația serialelor Lexx și Andromeda.
Aici personajele au de îndeplinit o misiune importantă și grea, iar reușita lor este condiționată de forțe pe care nu le pot controla pe deplin, de jocuri de putere și de șansă. Consecințele răzbat printre milenii.
Stellarium 3: Agenții haosului
Când povestea se întoarce pe Galene, totul începe cu pași rezervați, dar și cu emoția oamenilor care au trecut prin călătorii inițiatice și revin pentru a-și regăsi sensul. Reconectarea cu locurile cunoscute capătă ecouri în noi perspective și în identități consolidate. Galene nu mai e ce a fost, iar personajele noastre au crescut, s-au schimbat, s-au întors către sine și către ceilalți cu o nouă înțelegere a lumii.
Finalul trilogiei e pe măsura construcției: un amestec de întoarcere la origini și explozie a tot ceea ce a fost ținut sub control până atunci: un dictator ca un “împărat-zeu”, care amintește de Calea de Aur din universul Dune, impostură și manipulare la cel mai înalt nivel, minciuni de stat, control absolutist, exercitat tehnologic, dar cu o aură spirituală, eșecuri, reușite și fire narative încheiate și deslușite impecabil.
Postumanii din seria Stellarium: frumoși, monstruoși, însetați de putere, singuri
Personajele din seria Stellarium sunt numeroase, arhetipale, și stăpânite de loialitate, decizii, propriile frici, idealuri și bătălii interioare. Fiecare interacțiune dintre ele deschide o ușă spre un plan mai mare, mai profund, invitând la linii narative secundare care apoi se închid cu eleganță pe tot parcursul trilogiei.
Pentru a explora felul în care ființa postumană își caută și își regăsește sau nu umanitatea în situații tensionate sau periculoase, ce pun presiune pe psihic, forțând limitele modificărilor genetice, autoarea dezvoltă și urmărește parcursul a patru personaje principale, ale căror puncte de plecare în aventură sunt simetrice, dar foarte distincte.
Eroi modificați genetic, prinşi între loialitate, traumă și misiuni personale
Toți cei patru agenți anh se confruntă cu nedreptatea, alegerile imposibile, greșelile inevitabile și conjunctura ostilă, iar acțiunile lor sunt ghidate de forțe complementare. Chipeși ca o consecință firească a augmentării genetice, agenții sunt, în același timp, constrânși, dar și liberi, iar fiecare motivație din spatele celei mai mici decizii adaugă profunzime și chiar tragism direcției fiecăruia.
Sten Darr (preferatul Andreei) pare la început o prezență rece, calculată până la cel mai mic gest. Cu toate acestea, sub granițele psihologice afișate ca o pavăză, se ascunde o loialitate curajoasă, dusă aproape de extrem. Sten este de neclintit, de neoprit, de neconvins, frizând inumanul, ceea ce îl face să fie cel mai periculos dintre ei, nu pentru că stăpânește cel mai bine energia anh–um, ci pentru că refuză să se dea bătut de la misiunea lui personală (cu totul alta decât cea oficială).
În perfectă contradicție (aparentă), Adrew lasă impresia că ar fi influențabil și indecis, ușor de manipulat. Pe de altă parte, echilibrul și izbăvirea lui se datorează tocmai tendinței lui de a cântări lucrurile, de a fi mereu în expectativă, de a căuta mereu cea mai bună direcție, de a trece prin propriul filtru orice informație, de a se gândi și răzgândi de câte ori este nevoie.
Ralle este țapul ispășitor, împins mereu la periferie (de alții, dar și de el însuși) și niciodată inclus cu adevărat, care plătește constant pentru greșeala de a fi fost, pe de o parte, loial, pe de alta, mult prea arogant, și, pe de încă alta, incapabil să-și creeze legături solide cu semenii.
Nu în ultimul rând, Karl este definiția tinereții și a norocului, erou al situațiilor asupra cărora nu pare să exercite, în realitate, prea mult control. Deși supus superiorului său (Sten), agentul Karl este, uneori, mai liber și mai rebel decât toți ceilalți la un loc. Iar faptul că are o putere specifică îl face un membru esențial al misiunii, chiar dacă el nu se consideră așa.
Grupul eterogen al agenților anh de pe Galene interacționează cu multiple personaje pe parcursul celor trei volume. Mi s-a părut fascinant cum psihologia postumanilor, deși la început pare stranie și greu de înțeles pentru omul actual, începe să capete sens în contexte de criză. În situații-limită, reacțiile lor revin, treptat, la tipare mai apropiate de cele umane, forțate de reflexe programate adânc în genetica noastră. Pe scurt, asistăm la o revenire parțială la umanitate a postumanului, așa cum călătoria agenților începe de pe Galene, apoi, în volumul al doilea, se mută pe Cardeea, pentru a reveni în final la punctul de origine.
Piese esențiale, aflate permanent într-un joc al relațiilor și revelațiilor
Personajele secundare, împreună sau separat, de pe Galene sau de pe Cardeea, de pe nava Ascensiunea II sau de pe nava Speranzia, adaugă adâncime, textură și consistență întregului univers Stellarium. Fiecare are o personalitate deosebită și un parcurs semnificativ, cu o mențiune specială pentru Apoc, al cărui rol central în poveste îl descoperim când ne așteptăm cel mai puțin. O menține specială și pentru Adra Rahven, care ar putea să îi dea câteva lecții de strategie, politică și leadership chiar și lui Picard.
Fiecare personaj în parte, prin vorbele sau faptele sale, spune ceva despre cel puțin una dintre temele mari ale trilogiei. Lumea, oricât de vastă sau complexă, e definită de felul în care oamenii aleg să o locuiască împreună. Relațiile dintre generații, dintre culturi, dintre percepții diferite asupra existenței sunt tratate cu o deschidere care încurajează reflecția și empatia. Se creează astfel un câmp narativ în care totul e interconectat: oameni, energii, idei, planete.
Tehnologia din seria Stellarium, între vizionarism și ars poetica
Galene este o lume dură, în care armonia este simulată la suprafață, însă dedesubturile fierb, iar anh și um sunt forțe care conferă inițiaților puteri extraordinare. La fel, și planeta Cardeea este scena unor intrigi și conflicte care amenință cu distrugerea.
Însă pe Galene, unde religia și tehnologia aproape că se confundă (elementele de geometrie divină, religia lui Um, Biblioteca Sufletelor, explicația științifică a unor concepte religioase, etc.), și mai ales pe Cardeea (iar aici mă refer la stranietatea orașului și a notelor-cod), dar și pe navele care sunt mai degrabă gazde pentru pasagerii lor decât aparate de transport, tehnologia capătă o aură oarecum spirituală. Trebuie să admir asta, pentru că este ceva rar în literatura science-fiction contemporană, străină sau română.
Tehnologia din seria Stellarium nu e un instrument rece, nu e doar o unealtă, ci o extensie firească a intenției umane. Armele, navele, rețelele informaționale, obiectele, toate răspund unei filosofii care integrează. Acest tip de abordare e profund reconfortant pentru cititorul care caută mai mult decât conflict și suspans. Din acest punct de vedere, Stellarium este și o meditație despre echilibru, despre moderație, despre puterea de a crea fără a distruge, dar și despre distrugerea necesară pentru creație.
Elemente de geometrie divină și conștiință artificială
Ar trebui, probabil, să scriu un articol separat despre Inteligența Artificială închipuită de Ana-Maria în Stellarium, din moment ce este un subiect care mă preocupă atât în viața de zi cu zi, cât și în activitatea mea de scriitoare. Am discutat la evenimentul de la Bookfest îndelung despre asta, dar simt că trebuie să mai fac niște mențiuni aici.
Poate că IA Yoshida nu li se va părea nou veteranilor și consumatorilor fideli de cărți SF, filme SF, seriale, jocuri, etc., dar. Aici e un dar. IA Alexander este atât de neobișnuit, chiar și în lumea Stellarium, în care IA este tot și toate, încât mi-ar lua un articol de o dimensiune similară acestuia (care nu e mic nici el), ca să încerc măcar să-l explic.
Ca și nava Speranzia, ca și Cardeea, IA Alexander este vis, este poezie, este metaforă și este tehnologie atât de avansată, că nu sunt mulți cei din lumea noastră sau din lumea lor care pot „vedea” așa ceva. Iată, un motiv în plus să citiți autori români de SF: imaginația lor este de o rară și impresionantă vastitate și originalitate. Și un motiv în plus ca să citiți seria Stellarium: roboți am mai văzut și vom mai vedea în viitor, IA construim și o vom mai dezvolta, dar Alexander încă nu se compară cu nimic real sau ficțional.
Stellarium e mult mai mult decât o aventură spațială
Pe tot parcursul celor trei volume ale acestei serii space opera, Ana-Maria creează un spațiu de reflecție despre identitate, apartenență și responsabilitate, dar și despre consecințe. Trilogia Stellarium nu te privește de sus, nu îți explică totul obsesiv, dar nici nu te lasă în derivă. Te tratează ca pe un cititor curios și inteligent, te invită să descoperi, să îți pui întrebări, să alegi pe cine crezi, pe cine urmezi și ce semnificație dai conflictelor.
Din punctul meu de vedere, Stellarium e mai mult decât o aventură spațială, deși poate fi citită și astfel. Cel mai mult e o reflecție despre ce înseamnă să aparții unei lumi, să o pui sub semnul întrebării și să te reconstruiești atunci când reperele îți dispar brusc. Citatele care însoțesc capitolele romanelor, fragmentele istorice, pasajele din cărți sau reflecțiile personajelor asigură o imersiune completă într-o lume pe cât de violentă, pe atât de însetată de cunoaștere și introspecție.
Ca stil, întreaga serie e și poem, și dramă, și jurnal de idei, și reflecție metafizică, și aventură, și thriller. Adică tot ce înseamnă (și are mai bun) literatura SF.
Stellarium este genul de operă care te lasă cu dorința de a o reciti, dar și cu propriile întrebări despre cum ar putea arăta o lume în care energia capătă o formă ce poate fi exploatată, în care o vibrație ar putea crea ceva material, palpabil, și în care fiecare acțiune lasă urme pe un câmp comun de conștiință, ca și cum, în realitate, nu ar exista nici trecut, nici prezent, nici viitor, ci doar o stare incomensurabilă a lui „a fi”.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea București și cu un master la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială în cadrul aceleiași universități, Alina Voinea este antreprenoare, activistă pentru drepturile persoanelor aflate în dificultate, mamă, jurnalistă de ocazie, cititoare pasionată și, în timpul liber, scriitoare. A publicat câteva cărți pentru copii, printre care și primul “roman simplu scris” din România, Pisicul din câmp, menit să ajute copiii să deprindă cititul mai ușor. Când nu se ocupă de romanele ei science-fiction, Alina scrie pentru revista editurii, fiind unul dintre cei mai activi și mai prolifici membri ai echipei Crux.
